Am cântat cu vocea spartă şi sufletul gol cântecul surd al neputinţei.
Am cântat cu versuri ce împroşcau întrebări, sentinţe, călăi şi victime, am urlat ca o fiară sălbatică alungată de pe singura planetă ce există, urât şi abandonat pui de om azvârlit de o forţă închipuită.
Am cântat cu vocea spartă şi sufletul gol cântecul surd al neputinţei, sub epuizarea celui ce nu renunţă, dar care bate, cu obstinaţie, doar la porţi închise, uitându-şi fiinţa ce sălăsluieşte înlăuntru-i, pasăre vie a tuturor răspunsurilor şi visurilor lui.
Şi-n ultima lacrimă a ultimei note a cântecului surd al neputinţei, porţile s-au deschis: am văzut Marea, am văzut fetiţa care alerga cu pletele-n Cer şi care construia castele de nisip, gingaş arhitect de visuri poleite-n Soare. Am privit-o cu uimirea celui ce priveşte întâia oară: ea nu punea nicio întrebare, pentru că Cerul, Marea, Nisipul şi Dumnezeu erau la îndemâna ei.
∫∞Experienced thoughts
Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!
S P A Ţ I U L I N I M I I - PORŢI DESCHISE 