Eram destul de mică şi minunile abia începeau să prindă contur în viaţa mea: globurile în formă de clopot din bradul adus de Moş Crăciun, cuibul din iarbă şi frunze, ornat cu narcise şi pregătit pentru Iepuraşul de Paşte, cărţile de poveşti, Luceafărul recitat dumnezeieşte de Ea (la ascultarea căruia invariabil plângeam fără să ştiu de ce), rochiţele diafane, Întâiul meu Abecedar care înfăţişa la litera „C” un curcubeu rămas legendar, tainele cerului de noapte, rochiţele păpuşilor, marea cu scoicile şi pescăruşii ei, sentimentul acela de siguranţă absolută pe lumea aceasta, apoi problemele de geometrie îndulcite cu stafidele din interiorul enormelor bomboane de ciocolată, gingăşia maternă revărsată necontenit asupra mea, aşteptările Ei înfrigurate la porţile olimpiadelor şi examenelor mele importante, Ceaikovski şi spectacolele de balet – ireal de frumoase poveşti, hrană a copilăriei mele -, Beethoven – o, Doamne, Sonata Lunii! -, Teatrul Bulandra, Rudolf Steiner, şi câte şi mai câte, toate, toate prin Ea, de la Ea, pentru mine.
Cu ochi inconfundabili, mari, negri şi migdalaţi, cu priceperea ei la toate cele, cu mintea vie şi inima pură, Mama mea cea tănără, care se trage din os domnesc, s-a născut pentru a fi Regină. Şi Regină e de când mă ştiu, dar nu din aceea ce ar fi vrut să domnească peste teritorii şi mulţi supuşi, ci din aceea care domneşte peste o parte dintre ştiinţe şi are mulţi discipoli, din aceea care face lucruri mari din lucruri mici, din aceea care uneori dăruieşte până ei nu-i mai rămâne nimic, din aceea care înfruntă orice furtună cu inima sus, zâmbetul pe chip, privirea spre Cer şi tăcerea pe buze, din aceea care plăsmuieşte câte o operă de artă din orice lucru pe care îl atinge, şi din aceea care, pe Ea, se iubeşte prea puţin.
Mama mea e născută Regină, nu făcută.
Îmi plec fruntea şi obrazul, Mamă, şi-ţi sărut mâna sfântă, trudită, prea puţin îngrijită şi poate prea puţin onorată. Îţi mulţumesc pentru că ai acceptat să fii Zeiţa devenirii mele pământeşti. Îţi mulţumesc, Făptură Frumoasă şi Radioasă, pentru că mi-ai luminat copilăria cu iubirea ta nesfârşită, pentru că mi-ai adus în dar o lume senină chiar şi cu preţul lacrimilor ce nu voiau să curgă pentru ca eu să nu le văd, îţi mulţumesc pentru că orice greşeală am crezut vreodată vreuna dintre noi că ai făcut, a fost ca eu să-mi descopăr Adevărul şi Puterea din mine, pentru că, dragă Mamă, nu există greşeală, aşa cum nu există păcat: există doar experienţele pământeşti ale Dumnezeirilor din noi, coborâte Aici pentru a ne desăvârşi şi a deveni cele mai înalte şi mai sublime versiuni ale noastre.
Îmi plec fruntea, obrazul şi inima în faţa ta, Mamă, îţi sărut Mâna Sfântă, oferindă, şi îţi mulţumesc – deşi ştiu că niciodată nu-ţi voi putea mulţumi îndeajuns – pentru că ai făcut tot ceea ce puteai face Aici pentru ca Eu să fiu Ceea Ce Sunt.
∫∞Experienced thoughts
Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!
S P A Ţ I U L I N I M I I - PORŢI DESCHISE 